Denumirea bruiaj vine cu intenția de a îmbia oamenii spre reabordarea și reinventarea muncii manuale în contextul bruiajului tehnologic. Astfel, cuvântul bruiaj, cuvânt cu o puternică rezonanță negativă, va căpăta conotația a ceea poate fi numit perturbaj pozitiv. Suprapunerea acestui tip de bruiaj peste bruiajul tehnologic va determina reinventarea oamenilor prin ceea ce le este caracteristic: creativitatea.
Cred într-o lume în care conexiunea oamenilor cu natura stă la baza tuturor lucrurilor.
Așadar, sursa de inspirație în crearea obiectelor bruiaj este natura. Prin exemplul ei de generozitate și sinergie, ne-a oferit modelul unei existențe motivată nu doar de propria desăvârșire, ci și de mediul în care se desfășoară.
Nu mai departe de inspirația pentru aceste obiecte stă scopul creării lor, care este în esență unul pragmatic. Așa cum le-am numit: obiecte de folosință, la baza lor se află utilitatea, fiind concepute pentru folosul zilnic.
Fiecare obiect în parte are în componență detalii gândite din această perspectivă. Am dorit ca detaliile să îmbine utilitatea cu armonia vizuală, urmărind proporția ideală a fiecărui obiect și dându-le cromatica potrivită.